Despre noi

Filgud s-a născut din dorința de a oferi alternative la unele dintre cele mai îndrăgite produse de origine animală, care să fie prietenoase atât cu oamenii, cât și cu natura, bogate în nutrienți, fără lactoză sau colesterol.

Gustul vine doar din ingredientele naturale, pe care le alegem cu atenție, iar „filgud-ul”, starea de bine, din bucuria noastră și magia acestor ingrediente pline de proteine și savoare.

În plus, compania noastră îndeplinește standardele de calitate și siguranță alimentară ISO 9001 și ISO 22000, iar bunătățile rezultate au diverse certificări – V-label / Eco / Halal. Mai multe informații în paginile de produs.

Povestea noastră

Misiunea Filgud

Misiunea noastră este să oferim opțiuni 100% din plante ca alternativă la produsele de origine animală, dar nu orice fel de opțiuni: unele pline de nutrienți, care să te facă să închizi ochii de plăcere și să ai o stare delicioasă de filgud.

În plus, ne dorim să încurajăm un stil de viață sustenabil, să ajutăm la reducerea amprentei de carbon și a gazelor cu efect de seră și să construim împreună cu voi o lume mai sănătoasă.

Viziunea Filgud

Noi credem că deliciozitatea stă în pasiunea și răbdarea cu care faci lucrurile.

„Alternativă”, „din plante” sau „sănătos” nu trebuie să însemne mai puțin gustos. Vrem să oferim alternative la produsele și preparatele de origine animală, cel puțin la fel de gustoase, dar sănătoase – fără colesterol, fără grăsimi, dar cu conținut ridicat de fibre și nutrienți.

Valori

Respect

Pentru noi, pentru animăluțe și pentru mediul înconjurător.

Inspirație

De a crea și îmbunătăți constant produse 100% din plante, cu gust genial.

Simplitate

Gustul bun vine din combinații fără complicații.Când ai ingrediente bune și mult respect pentru ce faci, totul e floare la ureche.

Dedicare

Să arătăm că se poate să găsești alternative sănătoase, 100% vegetale, la orice produs de origine animală

People of Filgud

Andrei Roșu este sportiv de anduranță, antreprenor social, muzician, speaker inspirațional, organizator de evenimente caritabile și sportive, susținător de proiecte sociale și donator benevol de sânge.

În 2011, a intrat in Cartea Recordurilor, fiind primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane și 7 ultramaratoane, pe 7 continente, iar în 2015 a devenit primul român care a reușit să traverseze înot Canalul Mânecii.

A participat la peste 100 de curse de maraton, ultramaraton sau ultratriatlon, iar în 2018 a reușit, împreună cu echipa sa, să traverseze oceanul Atlantic, în cadrul celei mai dificile curse de vâslit din lume.

Este inițiatorul primei platforme de running și fundraising din România – Transmaraton – și creatorul programului și aplicației „42kRoșu – de la canapea la maraton, în 4 luni”.